Ea, Moartea (daţi-mi voie s-o personalizez), pare a fi un respectabil tovarăş de drum. Burundezii merg cu Moartea la braţ, aşa cum noi păşim calmi în compania unui prieten. Oamenii albi, civilizaţii, europenii, abazungu, nu-i datorează nici un respect. Ne luptăm cu ea încercând s-o înjosim, transformând chiar şi nefirescul în firesc doar pentru a-i mai fura un strop de viaţă.

Tot acolo, la ei, la africani, am mai înţeles ceva: că între mine şi Moarte există un spaţiu, un spaţiu umplut de familie, de medic sau spital, de ştiinţă, de banii, lupta fiind întotdeauna intermediată, indirectă, mijlocită, într-un final dusă mai mult de alţii şi mai puţin de mine însumi. Pentru ei, aşa cum l-am surprins pe Jules, urmând să văd această scenă de multe ori mai târziu, lupta este una directă, corp la corp, cu mâinile goale, nemijlocită,  actul de bravură găsindu-şi cu adevărat valoare în  îndrăzneala negocierii pentru viaţă, abilitate aş zice eu, special dezvoltată în acest context.

În Africa moartea este privită altfel.

IMG_2572

                                     

Abonează-te la newsletter.

Dacă dorești să primești actualizări imediat cum apar pe site, abonează-te la newsletter-ul nostru cu adresa ta de email.

Ai fost abonat cu succes.
A apărut o eroare. Te rugăm să încerci mai târziu.

Continuă să citești

Implică-te în proiectul nostru.

Contactează-ne telefonic
+40 74 577 2807
sau prin email
contact@smileburundi.org

Donează